Sunday, December 23, 2012

Emotiile unui ''umeras ''.

Am inceput acest blog din iubire. Simplu. 
Iubirea la mine se manifesta foarte diferit. Depinde pe cine iubesc si depinde cat din iubirea mea ...merita? Cine? Aici se complica povestea ( ii spun poveste pentru ca acest cuvant magic ma duce cu gandul la  copilarie amestecata cu abur de scotisoara si miere (-:  ).

 Iubesc de cand ma stiu eu  si mereu aceasta iubire se intorcea la mine sub diferite forme....Rareori la fel, uneori sub forma de secreție lichidă, incoloră, sărată, alcalină, produsă de glandele lacrimale, care umezește suprafața globilor oculari și care se poate scurge în afară, în urma unor tulburări în starea psihofizică a omului... mai exact lacrimi.  Nu regret insa nicio iubire. 
Iubeam sa merg cu mama la piata sau absolut oriunde mergea ea. 
Iubeam sa le fac surprize parintilor mei si surorii mele. Tin minte ca obisnuiam duminica sa le  pregatesc micul dejun doar ca sa le iubesc reactia in momentul cand vedeau preparatele pe masa   ( majoritatea arse si nu foarte comestibile pentru ca acum 15 ani nu ma pricepeam foarte bine la gatit ). Iubeam sa ii organizez surorii mele mini petreceri surpriza de ziua ei si complotam cu toata lumea pentru a-mi atinge scopul. Eram un mic Machiavelli din frageda pruncie. Pentru a-i face pe cei pe care ii iubeam fericiti, scopul scuza mijoacele.
Pot sa spun ca ma hraneam cu iubire. Nu intotdeauna  mi-a fost impartasita si poate rareori apreciata insa, eu am ramas la fel. Ma ambitionez pana si in ziua de azi sa iubesc pe cine vreau , ce vreau, cat vreau si cum vreau eu.

Daca tot suntem in luna Decembrie , o luna plina de iubire, incarcata cu cadouri si presarata cu zapada, am ales sa le dedic cate o postare oamenilor pe care ii iubesc (  fie ca am fost programata genetic sau nu :-)

Lucky one today : Bianca !...LOVELY BIANCA...surioara mea mai mare !




Nu-i asa ca e mai dulce ca zaharul inmuiat in miere??? I  just love her !!! Pentru mine e o diva chiar daca nu se imbraca in sclipici in fiecare zi si se machiaza din ce in ce mai rar ! Imi aduc aminte de o anumita perioada din copilaria mea cand faceam un adevarat comert pe seama ei. Baietii din ''fata blocului'' o strigau cu zilele numai sa iasa la geam sa ii  admire frumusetea pentru cateva secunde. Evident ca nu a tinut foarte mult treaba asta pentru ca a intervenit Radu, tata, care ii imprastia imediat pe toti de sub geam. E asta a fost momentul meu sa intervin...Ii prosteam sa imi cumpere dulciuri si o strigam eu pe Bia, cu pretextul sa o intreb ceva. Rezultat final : toata lumea era fericita...in special eu :-))) Smart or what? Bianca era atat de frumoasa incat nimeni nu stia cum ma cheama. Stiau doar ca sunt sora Biancai. Si acum ma amuz teribil de treaba asta! E o diferenta de 7 ani intre noi , motiv pentru care nu a contat pentru mine ca ea e atat de frumoasa. Mama mereu ma consola si imi spunea : ''Lasa mama ca tu esti desteapta:-) LOL.
Mi se parea mie ca sunt mai in avantaj asa si o credeam mereu pe mama cand spunea ca ea a venit cu 7 ani in urma si ca eu nu eram programata, deci toata frumusetea i-a dat-o ei. Daaarrrr...eu sunt cea isteata...hmmm ,fie, am zis :-)  
E atat de frumos sa ne amintim aceste momente, pur si simplu dau culoare prezentului.









E atat de minunat sa avem in viata noastra oameni pe care sa ii iubim neconditionat! Indiferent cat de rar vorbim sau cate mii de kilometri ne despart. De obicei suntem la un telefon distanta unii de altii si tot nu reusim sa ne facem timp sa punem mana pe telefon in acelasi timp, insa stim sigur ca atunci cand se intampla recuperam fiecare secunda pierduta. 
Ieri eram copii...azi suntem femei in toata firea. Eu sunt copilul pe care Bianca l-a crescut...si datorita ei am devenit femeia care sunt azi ! 








Indiferent cat ne-am certat, indiferent de cate ori m-am suparat pe ea pentru ca nu voia sa imi imprumute hainele ei fabuloase, fie ca trebuia sa port  haine de -ale ei pentru ei ii ramaneau mici , indiferent ca ma lasa sau nu la ''discoteca''(cat de ciudat suna acum)..... o iubeam si o iubesc ! 


Am gasit aceasta rama acum 8 ani de zile pe jos si de atunci o am in grija. Indiferent de cate ori m-am mutat de cand stau in Bucuresti, rama a venit cu mine. Suntem noi doua acolo...mereu avand grija una de alta !Love it....




Anul trecut in vara cand am fost in vizita la Bia( am uitat sa mentionez faptul ca Bia locuieste in Miami si eu in Bucuresti, nu ne despart decat 9216 km) mi-a cumparat dintr-un magazin aceasta decoratiune de brad si tin foarte mult la ea. Face parte din categoria de lucruri mici care conteaza mult! 



                                            Isn't this  cute?????


Sursa mea de inspiratie pentru aceasta postare este  un umeras. Dar nu orice umeras. Umerasul Biancai de la gradinita. In 1984, acum 28 de ani parintii mei au scris  acest umeras pentru surioara mea iar, dupa  7 ani am ''mostenit'' acelasi  umeras care statea atarnat si ma astepta zilnic sa imi pun hainutele pe el la gradinita. 
M-am bucurat ca un copilas zilele trecute cand l-am gasit si nu imi venea sa cred ca mai exista...si ca de el sta atarnata o rochie de-a mea.










Wednesday, December 19, 2012

Nebunie in bucatarie :GOGOSI !

Recunosc, nu sunt o mare fana a dulciurilor in schimb ma omor dupa mancare. As putea sa mananc oricand, oricat ! Tocmai de aia le spun prietenilor mei sa nu mai imi adreseze intrebarea:''Ti-e foame ?'' pentru ca mie imi este foame tot timpul. Pe bune :-P...Totusi exista un desert care imi face papilele gustative sa danseze... pe orice muzica ! Mama mea ( iarta-ma mama) dar, nu a fost niciodata experta in gogosi. Daca ati incercat sa faceti gogosi banuiesc ca stiti cat de neplacut este cand ies betonate. Mama avea mereu ghinionul asta, noroc ca tanti Lena, vecina mea facea niste gogosi de iti venea sa te muti la ea. Am avut norocul sa fiu mini-ucenica ei, am furat reteta si acum o impartasesc cu voi.

Ingrediente:

  • Faina 1 kg
  • Galbenusuri 4
  • Lapte 500 ml
  • Apa 100 ml
  • Unt 100 g
  • Zahar pudra 150 g
  • Drojdie 40 g
  • Esenta de rom 
  • Esenta de vanilie
  • Sare
  • Coaja de portocala
  • Ulei

Puneti la incalzit laptele si apa. Incercati sa testati cu degetul temperatura lor pentru ca trebuie sa fie caldute nicidecum fierbinti. Amestecati 50 g de zahar pudra cu laptele si mai apoi zdrobiti drojdia in lapte si apa  si o lasati 15 minute. Intre timp amestecati foarte bine galbenusurile cu 50 g de zahar pudra.
Intr-un bol mare puneti 1 kg de faina, laptele cu drojdia, galbenusurile cu zahar si cele 100 g de unt topit. Nu uitati de esente, de coaja de portocale si de sare . Eu prefer mai mult aroma de vanilie si pun mai multa. Dau o aroma senzationala gogosilor esentele si coaja de portocala.
 Incepeti sa framantati aproximatix 8 minute.
Foarte importanta este consistenta aluatului. Trebuie sa fie usor de framantat. Daca simtiti ca e prea tare mai adaugati putin lapte cald, altfel riscati sa nu creasca gogoselele in momentul in care le puneti la prajit.

Acoperiti aluatul  cu un prosop si lasati-l sa dospeasca 80 de minute. Perioada in care puteti foarte usor sa faceti mancarea. Incercati sa feriti aluatul de frig.


Pe vremuri aluatul se intindea pe o masa pe care se presara faina insa, aceasta arde uleiul si e foarte toxica, asa ca va recomand sa folositi ulei.

Eu impart compozitia in 2 ca sa imi fie mai usor de intins. Luati un pahar si ungeti partea cu care o sa taiati gogoselele. Dupa ce ati terminat de taiat foile de aluat lasati-le sa se odihneasca 20 de minute.O sa vedeti cat de frumos cresc in acest timp.

Urmeaza partea cea mai simpla . Intr-o cratita se  incing 500ml de ulei si se prajesc gogosii 1-2 minute pe fiecare parte, la foc mediu. Foarte important : luati gogosii dospiti si puneti-i la prajit cu partea opusa celei care a stat pe masa de dospit. Folositi servetele de bucatarie cand scoateti gogosii ca sa retina uleiul.
 Dupa ce s-au racit putin tavaliti-i prin zahar ! Yam -Yam 
                                            Pofta buna !!!



Monday, December 17, 2012

Let's do some cooking !

   De cand sunt ''posesoarea'' acestui minunat blog ma gandesc zilnic la ce vreau sa impart cu voi. Sunt mai zgarcita eu asa dar, azi m-ati prins intr-o pasa buna si o sa va invat sa gatiti ceva foaarteee Yammy si rapid.
    Cand vine vorba de gatit sunt ca un copilas intr-un magazin plin cu dulciuri. Imi sclipesc ochisorii si am pe fata un zambet care iese din cadru. Gatesc orice, oricand pentru oricine imi calca pragul casei.
    Putini stiu ca eu sunt ardeleanca. Imi place sa gatesc ardeleneste insa gatesc si foarte multe fructe de mare.
     Azi am ales sa fac Pui invelit in bacon si tavalit prin zahar brun cu Mazare in sos alb  :-)

Sa incepem gatitul. Ingredientele sunt:
  • Mazare 700 g
  • Smantana vegetala o cutie mica
  • Lapte 250 ml
  • Smantana 2 linguri
  • Piept de pui 1
  • Bacon
  • Unt
  • Faina 1 lingura
  • 1 ceapa
  • 4 catei de usturoi
  • Zahar brun
  • Sare
  • Piper 
 Recomand sa incepeti cu puiul pentru ca aveti timp suficient sa faceti mazarea cat timp acesta se rumeneste la cuptor.


Incalziti cuptorul la 180 de grade.
Taiati pieptul de pui in bucatele mici, mie imi ies aproximativ 16 bucatele de pui. Rulati fiecare bucatica in bacon dar, strict cat se uneste baconul si prindeti-l cu scobitori. Tavaliti ruloul prin zahar brun si asezati-l pe tava. Puneti tava cu bucatelele de pui in cuptor pentru 35 de minute . Depinde de cuptorul fiecaruia, insa dupa perioada aceasta urmariti foarte atent evolutia puiului pentru ca se arde foarte usor datorita zaharului.
Arata atat de bine bucatelele de pui incat iti vine sa le mananci asa.








Mazarea in sos alb :

Se taie foarte marunt ceapa si usturoiul si se pun la calit in unt.
Dupa ce se rumenesc ceapa si usuroiul se adauga  smantana, laptele si faina.Se lasa la foc 2 minute ,timp in care se mai amesteca si punem smantana vegetala . Dupa cam 4 minute se pune mazarea si se tine pe foc min inca 15 minute. Aveti grija ce oala folositi ca sa nu se lipeasca de fund. La sfarsit puneti sare si piper.


                                        A fost delicios ! Pofta buna !






                Sa imi spuneti cum v-a iesit :-)


Thursday, December 13, 2012

Let's heat up a little bit !

A venit frigul, nu gluma ! Si ce daca??? Eu am ignorat vremea de afara si impreuna cu prietena mea Silvia Postolatiev am realizat un shooting fara geci, fara fulare, fara manusi si...fara prea multe haine ca si cum ar fi vara. Silvia este prietena mea de 6 ani de zile. Ne-am cunoscut  cand am inceput sa lucrez ca si model datorita faptului ca ea era fotograful agentiei MRA. De cand mi-a facut primele poze si pana acum eu afirm sus si tare ca este cea mai talentata fotografa din tara. Ma gandesc chiar sa fac o mica postare cu cateva poze din fiecare shooting cu Silvia ca sa vedeti evolutia noastra de-a lungul anilor dar, pana una alta sper sa va placa cele mai recente. 
P.S  I love them !!!...recomand un vin fiert cu scortisoara in timp ce le vizionati! Enjoy






                 
            Fifi, pisica Silviei, a cooperat foarte bine cu mine la shooting, dupa cum se vede :-) 























Am uitat sa va spun ca acesta este doar primul set de poze...:-P

Friday, December 7, 2012

Iliuta-lectia mea de viata!



     Calatorind printre mailuri vechi am gasit un eseu pe care l-am predat in anul I de facultate. Nu mai conteaza tema...am extras din el esentialul!

    Ilie Lingurar este un baietel de 5 ani, de etnie rroma, cu familie dar, care locuieste intr-o casa de tip familial din Baia Mare. Mai exact este unul dintre multii copii care au sau nu parinti , dar care locuiesc in centre de plasament din orasul meu.



    Eram in clasa a X-a cand ni s-a prezentat la scoala un "proiect pe termen lung"... un titlu care te obliga oarecum sa faci ce se cere, mai tarziu am inteles si de ce. Multi au refuzat cand au aflat ca nu se primesc note si ca este de fapt optional. Trebuia sa ne alegem un copil orfan, cu dizabilitati sau pur si simplu abandonat de catre parinti si sa il cautam periodic. Adica sa ii devenim cea mai importanta persoana din viata, sa le castigam increderea, sa invatam alaturi de ei, sa ii ajutam sa se dezvolte sau chiar sa le devenim familie. Am fost atat de incantata de acest "proiect" incat nu m-am putut gandi la nimic altceva pana am ajuns in casa in care eram planificata. Ajunsa acolo am ramas socata sa vad cat de primitori sunt copiii cu mine la doar prima vizita. Multi imi ziceau mami, altii se tineau de mine si ma rugau sa raman la ei iar cei mici se uitau cu ochii inlacrimati, parca cersind un minut de atentie. Dar dintre toti, Ilie, mi s-a lipit de suflet. Se vedea ca nu era roman, din pacate pielea il dadea de gol dar, nu m-a deranjat acest lucru. Intr-adevar era tigan, dar ce vina avea el?  Nu a ales el asta, astfel am ales eu sa ii schimb viata sau macar sa incerc. Nu au trecut nici 10 minute si micutul Ilie m-a intrebat: "Adilina (nu Adelina cum ma cheama) vrei sa fii mami meu ? sunt cuminte sa stii, tanti Georgeta (una dintre cele 4 asistente maternale ale casei respective) zice ca sunt cel mai cuminte de aici..."Puteam sa zic nu? Nu puteam si nici nu vroiam de fapt. Aveam doar 17 ani si un copil in grija... suna dificil, insa nu este deloc atata timp cat esti inzestrat cu bunatatea sufleteasca si cu rabdarea necesara sa ii rezisti unui copil exagerat de curios si entuziasmat... de orice! Nu am cuvinte sa exprim cat de implinita m-a facut sa ma simt ajutorul pe care il dadeam lui Ilie. Il vizitam in fiecare duminica si renuntam la orice, in ziua respectiva ma dedicam lui, ca doar era copilul meu, nu? In scurt timp asistentele maternale au capatat incredere in mine si mi-au ingaduit sa il scot in oras. Si acum imi aduc aminte cat de fericit era ca mergem la inghetata, de abia puteam sa il imbrac din cauza bucuriei si a energiei care il copleseau. Probabil am uitat sa mentionez la inceput dar acest "pui" de tigan este nemaipomenit de destept si foarte frumos, nu simteam nici un fel de rusine cand imi era alaturi ci mai mult decat atat  eram chiar mandra... iar daca eu eram mandra atunci nu am cuvinte sa exprim ce insemnam eu pentru el, pot doar sa spun ca  de fiecare data cand treceam pe langa o persoana se intoarcea si ii spunea: ,,Ea e mami mea!” Timpul nostru petrecut impreuna trecerea foarte repede si despartirile erau dureroase. Timpul petrecut cu Iliuta il consider cel mai bine folosit din toata viata mea. L-am dus oriunde isi dorea el si ii cumparam tot ce ii pofteau ochii si sufletul. Intr-o duminica dupa-masa imi aduc aminte ca l-am dus chiar si la biserica si l-am invatat sa se roage si sa ii multumeasca la Doamne-Doamne ca ....exista! Ce altceva avea saracul copil? Pentru ce altceva putea multumi???
   De fiecare data cand ajungeam acasa dupa o intalnire cu "copilasul meu" stateam si am meditam. Radeam  singura de fericire si ii multumeam celui care mi-a ingaduit sa fac acest lucru: Dumnezeu. O intalnire cu Ilie ma facea mai fericita decat o intalnire cu cel mai frumos baiat din liceu! Eram cea mai fericita. Si ca sa demonstrez ca toate cele spuse mai sus mi-au influentat viata, marturisesc ca din momentul in care am intrat in acel loc in care traiesc 12 copii, ingrijiti de 4 asistente maternale, am inceput sa imi apreciez parintii, sora, mancarea calda pe care mi-o asigura parintii zilnic, hainele  pe care le am, sanatatea si tot ceea ce ma inconjoara si ce imi construieste in ochii lor, al copiilor orfani, VIATA PERFECTA !



  Acest eseu l-am scris prin 2007. A trecut ceva timp de atunci si cu siguranta Ilie e acum un baiat de care inca sunt mandra. Ulterior parintii lui Iliuta sprijiniti de catre HHC Romania l-au luat acasa. Am aflat asta  intr-una dintre duminicile in care am mers sa imi vad copilasul dupa o pauza de cateva luni. Eram deja studenta si veneam din ce in ce mai rar acasa la Baia Mare. Am avut parte de o surpriza placuta , pot sa spun, in momentul in care am aflat ca Ilie e ''acasa''. Nu l-am mai vazut de atunci dar, recunosc ca de multe ori mi-a trecut prin cap sa il vizitez. Nu am facut asta pentru ca am considerat acest lucru ca fiind un gest egoist din partea mea. Iliuta era deja''acasa'' iar prezenta mea cu siguranta ca nu avea decat sa-l bulverseze. Ma gandesc la el mereu si foarte multi factori din jurul meu il pastreaza si acum in gandul si inima mea.


  Pentru mine Decembrie inseamna mult, inseamna frumos, inseamna iubire,inseamna familie,  inseamna cadouri, inseamna zapada,inseamna recunostinta, inseamna fapte!


  Exista foarte multi copii ca si Iliuta pentru care insemnatatea  randurilor de mai sus sunt total necunoscute.Vreau sa profit de numarul mare de prietenii pe care ii am pe Facebook si sa apelez la ajutorul vostru, mai ales a celor din Maramures. Stiu ca ardelenii sunt foarte sufletisti si saritori si poate gasesc printre voi o mana de oameni care sa duca proiectul mai departe. Pot sa spun cu mana pe inima ca pe zi ce trece consider acest ''proiect'' cel mai bun lucru pe care l-am facut in viata mea! 

  Tot ce trebuie sa faceti este  dati un click aici sa luati legatura cu cei de la HHC Romania (Hope and Home for Children Romania) si sa le spuneti ca vreti sa ajutati un suflet...Doua cu al vostru :-) 

  Stiu ca toti sunteti in goana dupa cadouri de Craciun insa, faceti o mica pauza si oferiti-va si voua unul...
  Nimic nu se compara cu un suflet implinit.


Thursday, November 29, 2012

Ce culoare are sufletul tau?

2 Octombrie.
Plec spre Grenada. EU l-am incercat pe el. EL m-a incercat pe mine  si calatoria mea de 34 de zile ne-a incercat pe amandoi.


4 Noiembrie.
Sunt in taxi. Ma indrept spre aeroport. Aeroportul din St Marteen unde sufletul meu ar trebui sa aibe culorile curcubeului precum frumoasele Caraibe. E gri. Cu toate ca natura din jurul meu are toate culorile din paleta, eu vad totul alb-negru. Am invatat zilele acestea un lucru foarte important: Nu mediul in care traim iti schimba culorile sufletului ci invers.
 Parca nu vreau sa vad nimic...nimic din ce este aici! Iubesc si nimic din ce iubesc nu este aici...Nu am aer...palpitatiile imi ingreuneaza si mai mult respiratia Simt ca inima imi iese prin calcaie si imi parcurge tot corpul in 3 secunde. Nici nu pot sa mai respir. Lucru care pare a fi atat de usor...simplu si gratuit. Fie ca tin ochii inchisi...fie ca ii tin deschisi, vad doar o singura imagine....Eu sarindu-i in brate...Parea o vesnicie pana acolo.

Am tot evitat sa scriu prima postare dar nu stiam de ce. Acum m-am lamurit. Acum cuvintele curg de la sine si parca degetele mele tasteaza fara a fi eu prezenta. Sentimentele mele s-au transformat in litere, literele in cuvinte.... iar cuvintele intr-o poveste.

Sunt de abia in avion dar stiu ca zambim amandoi.  Ne imaginam acelasi moment, aceleasi clipe. In 18 ore ma strange in brate... o sa ma topesc sigur (-: Mi-am imaginat aceasta revedere de 984 de ori....6 insule ...2 orase  si un mega continent nu au reusit sa imi umple golul din suflet, constant , pe care il constituia lipsa LUI.


De cele mai multe ori ramaneam muta in cele mai interesante decoruri, alaturi de cei mai vorbareti oameni insa, eu nu auzeam nimic. Eram in lumea mea in care doar proiectam (-:

Cu putin timp inainte sa plec....am vazut filmul ''The Secret''. Cu toate ca nu stiam despre ce este vorba in el, pot spune cu usurinta ca parca il vazusem deja...si parca tot ce spuneau acei oameni acolo, stiam si foloseam cu o mare putere si credinta. Pot sa spun ca in timp ce ma uitam la film ''proiectiile mele'' prindeau culoare si viata. Ca dovada am primit un telefon pe care oarecum il proiectam in timp ce ma uitam la film. M-a inspirat foarte mult si cam tot ce proiectam eu cand  inchideam ochii s-a realizat pana acum. Stiu ca foarte multi l-ati vazut deja si considerati ca e doar un ....film. Probabil l-ati vizionat intr-un moment nepotrivit sau va lipsesc increderea si credinta in voi. Iar pentru cei care inca nu l-au vazut, il recomand. Dar tineti cont ca e un film ...un secret pentru oameni puternici !

 Sa revenim la culori :-)
 Sufletul este  cel mai pretios ''lucru'' pe care fiecare dintre noi il detinem si insist sa cred ca toti il avem ! Se spune ca nu prea avem cum sa il coordonam insa, mie imi place sa cred ca sufletul ....al meu....al tau....al LUI....are mai multe culori si de cele mai multe ori depinde numai de noi ce culoare are.


Cel mai frumos lucru pe care fiecare dintre noi poate sa il faca este sa aiba grija de sufletul lui....


Ce culoare are sufletul tau acum?